nu înclin spre nimic.

pun aici pixeli, dar nu organizaţi sub formă de litere. am mereu impresia că mi se întâmplă lucruri pentru spunerea cărora trei cuvinte sunt cu trei prea mult.

(acelaşi chema madoz)

from useless to useful

această poză exuberantă, elitistă, sofisticato-complicată cu pretenţii de intelectualism snob şi cu uşoare nuanţe de semi-doctism pe alocuri, găsită pe respectabilul site  foundshit.com, are onoarea să marcheze învierea din morţi a acestui blog, venită prea devreme sau mai târziu, în orice caz, a treia zi după scripturi şi a cincea lună după ultimul post.

prea devreme sau prea târziu, la mult timp după ce foştii şi regretaţii lui cititori au renunţat să mai dea refresh paginii şi să caute urme de viaţă, oricât de palide, printre rândurile acestui blog, acestui ilizibil blog, acestui blog.

acum, când ştiu că pe-aici nu mai bântuie aproape nimeni (recunoaşte, tu ai ajuns aici din greşeală căutând pe gugăl vreo reţetă obscură de dulceaţă din ochi de pechinez), pot să scriu din nou.

ah, dulce mizantropie…

degustători de teatru de pretutindeni,

în această stagiune vă veţi dezgusta cu un buchet de “tartuffe” – soi de viţă nobilă, dar depozitat în condiţii neprielnice.  şi anume în memoriile unor actori recomandaţi de un palmares strălucit, calitativ comparabil cu “vacanţa mare”, presărat pe alocuri cu reclame la detergenţi.

lui moliere însuşi (o să-mi cer iertare când îl mai întâlnesc că nu i-am pus toate accentele cuvenite) i s-ar fi strepezit dinţii.

am plecat după 40 de minute de vizionare chinuită, înainte ca horaţiu să intre în scenă. sunt sigură că ar fi făcut un rol bun; în schimb, nu sunt sigură că aş fi vrut să-l văd pe aceeaşi scenă pe care se isterizează magda catone.

de văzut, l-am văzut. vă spun aşa, ca să vă schimb gustul.

la ieşirea din sală.

înainte să descopere că e privit îşi repeta rolul –  singur, pe coridor,  în faţa unei statui, cu mimică, gestică şi toate cele.

în şoaptă.

actorul în robă neagră şopteşte,  se îmbată pentru ultima dată cu rolul lui, doar al lui, ce va să fie declamat şi aplaudat peste câteva minute.eu cred că asta înseamnă teatru.

cortina, vă rog.

where are we going?

we’re going out of our minds.

Sunt în mijlocul câtorva milioane de clipe în care pot să nu fac nimic. Şi nu fac nimic.

ar trebui să

închid pe-aici şi să-mi aştept

în linişte (!?),

rezultatele, ceaiul, şi paiul. cum mă simt? nu mă simt.

mai ştii ce spunea profa de franceză..vous etes des plantes.

d’accord.

nu mai fac cockteiluri din rousseau şi pastă de dinţi -  am ceainărie verde lângă facultate şi câţiva de “tu” care nu ştiu ce înseamnă.

some people feel the rain,

others just get wet.

nu-mi plac

zilele astea şi n-am de gând să scriu despre ele.

vreau să stau aşa:

să-mi schimbaţi din când în când paiul, puloverul şi picioarele îngheţate şi să-mi strigaţi, o dată la jumătate de oră,

foarte tare:

eu o să vă cred pe cuvânt.