cântec

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

(N.S.)

am uitat cum se numesc cuvintele astea

Ţin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.

[...] M.S.

24 hours in a day,

24 beers in a case.

coincidence?

tot simone, tot beauvoir

(cartea asta îmi ocupă  înfricoşător de mult timp.)

- Nu poţi sta mereu cu ochii ţintuiţi pe ceas, răspunse ea pierzându-şi răbdarea. Ca şi când toate orele ar fi egale! Ca şi când ar avea vreun sens să măsori timpul.

- Ce te-a apucat? De unde vii? Annie ţi-a făcut şi clătite cu brânză.

- Clătite… spuse Regine.

Începu să râdă.

La ora şapte, clătite, la ora opt,  Shakespeare. Fiecare lucru la locul lui,  fiecare minut la locul lui.

Se vor isprăvi repede.

aşa am un chef de învăţat pentru baaac…

mâini de andree,

cireşe de mai.

şi acum, fără nicio legătură aparentă sau de altă specie:

Părea că niciodată nu vede nimic şi nu aude nimic. Îl invidiez. Nu ştie că mai există şi alţi oameni – se mulţumeşte cu bucata asta pătrată de cer deasupra capului. Eu aş vrea ca fiecare lucru să-mi aparţină de parcă n-aţ iubi nimic pe lume în afara acelui lucru; dar le vreau pe toate. Le vreau pe toate şi am mâinile goale.

Îl invidiez. Desigur, habar n-are ce înseamnă urâtul.

Simone de Beauvoir – Toţi oamenii sunt muritori. Cartea asta are nume de silogism şi tocmai de-aia e frumoasă.

brăila, în weekendul trecut.

suceava, în weekendul viitor.

acum o ampicilină, o îngheţată şi o cafea de la automatul din colţ.  şi un weekend variabil (adică cu variante, monser) înainte de ultima teză la română. şi la chimie.

tot am gust de dentist. şi n-am mâncat multe bomboane când eram mică, pe cuvânt.

(puţin mai lipsea să vă delectez cu pozele mele de diplomă. sunt proastepe, sunt fierbinţi, sunt ne-eu, vorba dânsei. aţi scăpat ieftin)

cafea şi îngheţată am spus. vin repede.

ionescu, la tablă

şi elevul ionescu eugen scrie, în “Jurnal în fărâme”, frământând o bucată de cretă:

les remords ont d’abord les visages des autres, puis ils perdent leur visages, les ténèbres les engloutissent, ils deviennent une angoisse sans visage.

tradus (de altcineva, fără 6 la franceză), ar veni:

remuşcările au, în primă instanţă, chipurile celorlalţi, apoi îşi pierd chipurile, tenebrele le înghit şi ele sfârşesc prin a deveni o angoasă fără chip.

cum se scrie o recenzie?

cum îmi pare rău?