din bucătăria lui Cortázar, cu cireşele lui Chema Madoz

O proză se poate strica precum un biftec. Asist de ani de zile la semnele de putreziciune din scriitura mea. Ca şi mine, face angină, icter, apendicită, dar mi-o ia înainte pe drumul descompunerii finale. La urma urmelor, a putrezi înseamnă a termina cu impuritatea compuşilor şi a repune în drepturi sodiul, magneziul, carbonul chimic pure. Proza mea putrezeşte sintactic şi înaintează – cu atâta strădanie – spre simplicitate. Cred că din pricina asta nu mai ştiu să scriu “coerent”; o cabrare verbală mă trânteşte la pământ după câţiva paşi. Fixer des vertiges, grozav! Dar eu simt că ar trebui să fixez elemente. Poezia e făcută pentru aşa ceva, şi anumite situaţii de roman sau povestire sau teatru. Restul e treabă de umplutură şi-mi iese prost.

(Şotron, capitolul 94)