now please, do write for me

This “no time” thing is starting to bug me.

Pentru că nu mai reuşesc să postez nimic. Pentru c-am vrut să-l resuscitez cu 3 posturi amărâte la început de lună martie şi, ghici ce! nu mi-a ieşit. Pentru că am fost, sunt şi voi fi o persoană foarte bizi şi pentru că [..................... ] ( aici imaginaţia voastră o să ţopăie. a se completa după gust, mai găsiţi voi motive, pe-ale mele şi-aşa nu le cred).

Cum de m-am apucat din nou? Asta nu pot pentru ca să ştiu. Dar dacă mă chinui un pic, s-ar putea să intuiesc.

Vag.

Se prea poate ca azi, în timp ce clicuiam de zor lincurile blogurilor pe care mai bântui de obicei, să mi se făcut dor ( oricum de altceva n-aş fi fost în stare - mă uitam prin monitor şi el prin mine de ca şi cum nu ne-am mai fi văzut din mezozoic. Mezozoicul, aşadar, am plăcerea să vă informez că a fost ieri o_O.) Am tras cu ochiul şi pe la statisticile mele şi mi-a căzut cu tronc (like poc, pleosc, trosc, jap!)  că mă oprisem tocmai la postul cu venerabilul număr 99.

Şi-am zis să mai lălăi unul mic, foarte mic, cât mai mic – să se facă 100. Postul fiind de acum deja lălăit, am conştiinţa împăcată, pot să nu mai scriu un an de zile.

Pot să-mi pun picioarele pe birou, să mă ascund sub 3 hanorace cu nişte litere în mână şi să agăţ, pe geamul prăvăliei (adică aici) 

un semn cu “Nu deranjaţi, mă culturalizez”