damn blogging

azi n-am vrut să scriu. am dat log in doar pentru că aici mă simt…acasă. apoi, butonul de new post s-a apăsat singur – it seems to have a mind of his own.

şi pentru că n-am vrut şi nu vreau să scriu postul ăsta, n-o să mă urâţi din cauza lipsei de coerenţă, introducere, cuprins sau incheiere.

nu-i aşa?

mă duc la naţională la română

eu nu mai înţeleg nimic

nobody knows where you are,

how near or how far.

Pink Floyd m-a făcut pe mine visător. Combinat cu Nichita Stănescu. O cratimă îi mai trebuie. Între orizont şi muzică. Pe urmă totul e unit (măcar pentru 2-3 rânduri de-astea pe zi şi tot merită să citeşti forumul Urma.)

mai multe nu spun, pentru că  unele lucruri nu se tânguie.

nici măcar  pe bloguri.

i see a resignation bubble above my head

Pentru că nu am nimic de făcut, m-am apucat să rezolv testuleţe de genul“ce nume de viking ai avut într-o viaţă anterioară” (ei zic Ohilda, wtf?),  “de pe ce planetă ai aterizat aici“(Jupiter. s-au prins, damn it.)  sau “ce aromă de săpun ţi se potriveşte cel mai bine personalităţii tale unice şi irepetabile” (mango, dar asta nu trebuia să vă spun).

Nu vă uitaţi ciudat la mine, eu încă mai cred că sunt în toate minţile.  Blame it on the system .

now please, do write for me

This “no time” thing is starting to bug me.

Pentru că nu mai reuşesc să postez nimic. Pentru c-am vrut să-l resuscitez cu 3 posturi amărâte la început de lună martie şi, ghici ce! nu mi-a ieşit. Pentru că am fost, sunt şi voi fi o persoană foarte bizi şi pentru că [..................... ] ( aici imaginaţia voastră o să ţopăie. a se completa după gust, mai găsiţi voi motive, pe-ale mele şi-aşa nu le cred).

Cum de m-am apucat din nou? Asta nu pot pentru ca să ştiu. Dar dacă mă chinui un pic, s-ar putea să intuiesc.

Vag.

Se prea poate ca azi, în timp ce clicuiam de zor lincurile blogurilor pe care mai bântui de obicei, să mi se făcut dor ( oricum de altceva n-aş fi fost în stare - mă uitam prin monitor şi el prin mine de ca şi cum nu ne-am mai fi văzut din mezozoic. Mezozoicul, aşadar, am plăcerea să vă informez că a fost ieri o_O.) Am tras cu ochiul şi pe la statisticile mele şi mi-a căzut cu tronc (like poc, pleosc, trosc, jap!)  că mă oprisem tocmai la postul cu venerabilul număr 99.

Şi-am zis să mai lălăi unul mic, foarte mic, cât mai mic – să se facă 100. Postul fiind de acum deja lălăit, am conştiinţa împăcată, pot să nu mai scriu un an de zile.

Pot să-mi pun picioarele pe birou, să mă ascund sub 3 hanorace cu nişte litere în mână şi să agăţ, pe geamul prăvăliei (adică aici) 

un semn cu “Nu deranjaţi, mă culturalizez”

martie, sase

..începuse vremea aceea, stiţi voi, căreia i se spune primăvară.

martie, trei

inamicul nici nu a băgat de seamă că s-ar fi aflat în război.

inamicul nici nu şi-a dat seama că era inamic -

el îşi spunea REALITATE.

Ha!

martie, doi

dawn: dacă ai avea 5 minute un pix şi-o hârtie
dawn: şi-ai fi obligat să scrii ceva
dawn: ce-ai scrie?
qqn: nimic
dawn: “nimic” în versuri sau în proză?

dawn: şi dacă ai avea 5 minute şi o tastatură
dawn: şi-ai fi obligat să scrii ceva
dawn: ce-ai scrie?
qqn: că aş vrea ca cineva să-mi dea o foaie de hârtie şi un pix

îmi pare rău. alte cuvinte mai coerente refuză cu încăpăţânare să iasă din tastatură. mi-am agăţat de telefon o vacă primită de mărţişor. pentru asta am aşteptat eu atât să vină primăvara?