the homecoming, part III

a fi in toate minţile e o chestiune de perspectivă

“N-am mai dormit de prin 1967 şi se vede. Încep să văd oameni care nu sunt de faţă. Chiar eşti acolo, Condoleeza, în spatele tejghelei, făcând avioane de hârtie? Angelina, te rog, îmbracă-te la loc, că nu mă pot concentra. Îl văd pe Elvis cu părul lui Jimi Hendrix. dar asta e de-adevăratelea, Elvis chiar e aici.

Şi mai văd oameni în interiorul oamenilor: înăuntrul tipului care citeşte ziarul, la masa de lângă geam văd doi clovni, fiecare cu câte un bol de tăiţei.

Nu-mi place să mă uit prea atent la lume, mai ales dimineaţa: toţi sunt plini de oameni pe care i-au agăţat prin visele lor. E nevoie de o groază de cofeină să îi faci să dispară.”

special needs.

..şi juri că te-ai născut afon şi nu eşti în stare să pui vântul ăsta rece de noapte pe note?

mă duc să aranjez stelele – sunt puse aiurea.

titlul nu contează

“aici cruzimea şi tandreţea îşi lipesc palmele

şi se apleacă una

 în faţa alteia

 într-un ritual fără sfârşit, japonez -

totul se desprinde în fâşii răsucindu-se, şi se leagă la loc,

la fel ca fâşia de ADN pe care regi şi regine urcă şi coboară într-una, iar bolovanul pe care îţi odihneşti capul e chiar capul, şi drumul pe care alergi se roteşte într-o spirală înaltă în jurul punctului de sosire, acolo unde aşteaptă o bucată de pânză pe care scrie

FINISH – gata,

spiţele se opresc, picioarele ies din vârtej, şampania curge pe feţe şi spuma ei se face noroi,şi pe partea cealaltă a pânzei scrie

START

 - din nou alergarea disperată în cerc, până când cineva, nu se ştie cine, îşi desface aripile şi într-o secundă se întoarce de departe şi filmul se vede dat înapoi cu repezitorul, şi totul e acolo, la locul lui,

în cutia cu indienii de plastic,

în liniştea azvârlită între o cană de ceai

şi altă cană de ceai.”