autoportret într-o oglindă spartă

- nu, te rog, buzele nu. sunt roşii şi ustură. părul ăsta prea căprui şi..

- da dar..

- şi nici ochii – ochii închişi nu dor. probabil că ştiu ei ce ştiu.

- ce-ai pe mână?

 - pata asta amărâtă de cerneală? face prea mult zgomot. i-am spus de săptămâna trecută să tacă şi nu vrea să asculte. aşa-i place ei: clandestină, departe de oameni, de zei şi de preoţi

- să-i fie de bine.

- mie tot mi se pare că fundalul e un pic prea verde pentru pendulul ăsta stricat. labirintul buzelor de pe pahar îşi are minotaurul adormit, tot tresărind, tot aşteptând naiba ştie ce – îmi strică buna dispoziţie. nu poţi să-l faci să dispară? 

- mi-am adus aminte. ore, minute şi secunde, ăsta-i răspunsul. de ce te tot uiţi în oglindă?

-vezi? în colţul din stânga sus al oglinzii, acolo exact lângă şuviţa ta de păr, lângă…da acolo. e scris cu sânge proaspăt, maybeline watershine diamonds, nr. 34..

“Nu te uita!
Nu mă uita.”

- in oglindă ?

asta nu sunt eu. nu pot să fiu ea.

eu sunt un username şi o parolă; din lipsă de informaţii mai precise, nimeni, începând cu mine, nu ştie ce caut aici.