dawn nu prea ştie cine este

…dar se caută.

şi se găseşte

de obicei

 în

• cana ei de ceai • praful de pe tastatură • orice buton de play • buzunarul din spate • rucsacul de astă-vară • mere pere şi gutui • tasta enter • cutiile de la hi-hi • stradă • castane, ghinde fără prejudecăţi & co. • toată specia de opossumi • o mie de supra-nume • • stockholm syndrome • banca ei din felinare • jeux d’enfants • ne vedem joi • oscar wilde • poza de mai jos • cercuri vicioase • glucide, lipide şi proteine • idei preconcepute • until it sleeps • concertul kumm • banca ei • high hopes • aproape că mi-e dor de tine • nu ştii nimic • every me and every you • kinder • ultima gură de bere • settings • soulstorm • alune • fermoare • nu inca • french music • musli si ness • scurtături • diez • sâmbetele, uneori zâmbete • the wall • ltb • pastile de calciu • apartamentul 77 • vitrine • deja-vu • shuffle • şi da, în blogul ăsta, da, da.

încep să închid parantezele.

 i don’t need no arms around me,

i don’t need no drugs to calm me.

ba nu, mint (dar n-aş recunoaşte niciodată.).  

ce îi recunosc e că de data asta chiar mi-a ajuns şi că dacă a vrut să fie ilegal de rău, a reuşit . I guess everyone needs to get in touch with their inner whore.

în rest nimic. am răcit, am foarte mulţi nervi, am găsit unde să fac revu, i’m gonna buy that watch, mă duc la patinoar, mă duc la patinoar, mă duc la patinoar.

any other questions?

ce ştii tu?

• medical advice • albastru • beirut • outsider • portretul fumătorului • prea mult • efectul placebo • positive thinking • nu-s aici • infra-red • ajunge • brainstorm • mid-night killer • ceai • username and password • orăşelul copiilor • prea mult • vintage • trainspotting • arta traducerii • accident • bright side • edith • acoustic • într-un fel • de tot • dictionar • dancing on the wires • lala la la • urban chopin • derivă • pa


ştii că nu-i adevărat
ştii că nu-i adevărat
ştii că nu-i adevărat
ştii că nu-i adevărat

prefaţă necesară şi inutilă

Ce este un distrus? Grea întrebare, după ce ai citit RealK. Până de curând, pentru mine, un distrus părea să fie cel care a abandonat lumea noastră vie şi s-a mutat definitiv în labirintul circumvoluţiunilor sale îmbibate de drog. Un individ demn de milă şi numai bun de dispreţuit. Un tip care aşteaptă, visează, salivează şi moare între două shot-uri.

Un homeless decis să călătorească toată viaţa într-o bărcuţă de hârtie. Un trippuitor de frunză la câini. O umbră. Oricum, acel soi de seamăn spre care privim cu imensa satisfacţie că ne este inferior.

E foarte greu să ţii cumpăna dreaptă atunci când vorbeşti despre o carte de frontieră. O carte în care pricipalul personaj e proteicul drog, călătorind prin oraş, prin localuri, WC-uri, ganguri si taxiuri, în căutarea unor capete care să-l suporte. Acolo unde va lumina şi tot acolo unde va stinge lumina. In cazul unei astfel de cărţi, toate cuvintele au un dublu înţeles nesuferit. O carte care încearcă să forţeze limitele, aşa cum mulţi tineri scriitori români speră să scrie.

E povestea unui tânăr de familie bună, cu bani, cu lecturi, cu multă plictiseală, inteligent de crapă, care plonjează fără ezitări în realitatea de alaturi. Nu face asta sedus de nişte dealeri malefici, nu are angoase existenţiale adolescentine, nu vrea să imite pe nimeni din grupul lui de oameni cu stare. Nici măcar nu e un super-bogat. Se droghează la greu, pentru că se plictiseşte la greu în eterna si fascinanta Românie. RealK este călătoria fantastică prin pădurea de neuroni strălucitori, fosforescenţi si flămânzi ai drogatului care experimenteaza, neobosit, senzatii. Din clipa în care intra pe poarta verde, eroul opreste timpul. Asta e povestea. Şi alceva? Altceva nimic.

——————————————————————————-

…o jumătate de recenzie furată de la florin iaru.

lui i-a plăcut realk. eu de-abia i-am citit prima pagină.

mi-era dor de-o carte cu junkeri.

one more

nu, nu o să-mi transform blogul într-un haicinci cu fiţe.

 şi da, erau de o sută de ori mai bune pozele de pe deviantart.

totuşi sunt, exist şi mă aflu într-o criză de narcisism aşa gravă încât o să-mi încalc din nou unul din multele mele principii.

 şi anume pe ăla care ţopăie nervos şi îmi urlă în creieri: NU PUI POZE CU TINE PE BLOG!!!

e de la majoratul adelului, în pub. v-am mai zis eu de el.

vă povestesc după aia cum a fost, dacă n-aveţi atâta imaginaţie cât să vă daţi seama şi singuri:))

unpacking

alegza is back in business b-) 

si da, nimic nu se compara cu un craciun la munte. (iertata-mi fie lenea de a scrie cu diacritice)

din cauza ta

am căutat o recenzie decentă pentru Cum mi-am petrecut vacanţa de vară a lui T.O. Bobe.

am găsit doar oameni cărora le-a plăcut prea mult ca să scrie ceva sufcient de bun despre ea şi oameni care s-au plictisit citind-o.

eu nu ştiu încă de fel de om sunt, vă spun după ce termin primele 100 de pagini.

până atunci,

T. O. Bobe reuseste sa se joace cu toate cliseele textelor obligatorii scolare, chiar si cu stangaciile limbajului copilariei, astfel incat la un moment dat nu mai stii daca ceea ce citesti exista, ori este o greseala de tiparire. Micile detalii expuse in compunere sunt cele care indica anormalul, observand astfel pe parcursul „romanului” trecerea de la un peisaj senin si inocent la unul sangeros, o imagine din Counter-Strike in care toti doresc sa-l ucida sau sa-i implanteze „cipi” in cap pentru a-l monitoriza. Cu alte cuvinte modul perfect de a te juca cu literatura.

if i were to choose, aş fi ales coperta asta:

faţă-verso )